Cum se Joacă Trombon: reguli explicate
Strânge gașca și hai la un joc de Trombon. Este un joc de cărți simplu, rapid și ai voie să minți. Dacă nu știi cum se joacă Trombon, aici găsești regulile, cum se desfășoară jocul și sfaturi ca să prinzi adversarul la bluff.

Un pachet de cărți de joc standard
Trombon reguli – jocul și obiectivul
Numărul minim de participanți este de 2 jucători, însă poate fi jucat chiar și cu 12 jucători. În funcție de numărul de jucători, alegi câte pachete de cărți ai nevoie.
- Pachet de cărți: 1 pachet standard de 52 de cărți. Pentru mai mult de 5 jucători, recomand să se folosească 2 pachete, pentru complexitatea jocului.
- Împărțirea: se împart cărțile în mod egal. Primul jucător este ales prin tragere la sorți.
- Opțional (scoaterea seturilor): La început, fiecare jucător poate scoate din joc seturile de 4 cărți de aceeași valoare (ex: toți cei 4 Popi). Personal, mi se pare mai distractiv cu ele în joc. O mega oportunitate la bluff credibil.
- Obiectivul jocului: să scapi de toate cărțile din mână.
Cum se desfășoară un joc de Trombon
- Primul jucător: pune pe masă 1, 2 sau 3 cărți din mână cu fața în jos. Anunță cu voce tare valoarea cărților pe care le-a pus jos (de exemplu, 1 as, 2 valeți sau 3 decari). Poate spune adevărul sau poate minți.
- Următorul jucător: are opțiunea să-l acuze de minciună sau să continue jocul. Dacă continuă, trebuie să pună la rândul lui cel puțin încă o carte care să se potrivească cu una dintre valorile strigate de primul jucător (de exemplu, încă 1 as, sau încă 2 valeți, etc.).
Regula specială Trombon
- Când se strigă: orice jucător care suspectează că jucătorul precedent a mințit, poate striga Trombon imediat după ce acesta a pus cărțile jos.
- Dacă a mințit: jucătorul care a mințit ia toată grămada de cărți de pe masă.
- Dacă a spus adevărul: jucătorul care a strigat Trombon ia toată grămada de cărți de pe masă.
- Reluarea jocului: jocul reîncepe cu persoana care a încasat teancul de cărți. Acesta va pune 1, 2 sau 3 cărți la alegere cu fața în jos.
Sfaturi utile la jocul Trombon
Deși pare un joc simplu, Trombon necesită mai multă atenție decât noroc. Unii jucătorii sunt născuți cu un poker face genial, însă alții îți pot trăda intențiile fără să-și dea seama. Dacă ești atent, poți folosi asta în avantajul tău.
- Urmărește mimica și gesturile adversarilor: o pauză, un zâmbet, o privire ezitantă sau o mișcare inconfortabilă pot trăda o minciună.
- Memorează ce cărți au fost declarate: dacă ai o memorie bună și te-ai prins când un jucător a declarat al cincilea As de exemplu, e momentul tău să strigi Trombon.
Curiozități despre jocul de cărți Trombon
Jocul de cărți Trombon este unul dintre puținele jocuri care au înscris în reguli dreptul de a trișa, dar mai sunt și alte detalii interesante de știut.
| Curiozități despre Trombon | |
|---|---|
| Este un joc românesc? | Deși este extrem de popular în România, jocul Trombon este o adaptare locală a unui joc internațional mult mai vechi. |
| Denumiri internaționale | Bullshit și I Doubt It – în SUA; Cheat – în Marea Britanie; Mogeln – în Germania; Mentiroro – în Spania; Desconfió – în Argentina, Uruguay și Insulele Canare; Menteur – în Franța. |
| De ce se numește “Trombon”? | După cum bine știm, Trombon este un instrument muzical de suflat, din alamă. Cuvântul „trombon” se asociază și cu gură (organ al vorbirii) minciuni, păcăleli sau exagerări. |
Jocurile din copilăria noastră, precum Șeptică și Trombon nu pot fi găsite pe internet.
Chiar dacă or să fie la un moment dat, variațiile online nu vor putea intra în competiție serioasă cu distracția oferită atunci când joci față în față.
Sloturi de primăvară
5 păcănele cu temă de Paște
Top 5 sloturi cu jackpot: alegerile mele
Importanța unui lobby bine organizat